Oricât de mult mă supăr uneori pentru societatea noastră, uneori sunt complet uimit și fascinat de realitatea în care trăim.
De exemplu, mă uit la unul chiar acum Serial documentar despre univers și mi se face pielea de găină când știu că există o gaură neagră care „plutește” în centrul galaxiei noastre, care este de 4,3 ori mai mare decât soarele nostru și subminează descoperirile anterioare ale fizicii.
Aceasta este prima poză a unuia gaură neagră a fost făcut:
Quelle: Event Horizon Telescope Collaboration
Nu e uluitor? 😮
Cunoscută și sub numele de NGC 2024, Nebuloasa Flacără este o regiune mare de formare a stelelor din constelația Orion, situată la aproximativ 1.400 de ani lumină de Pământ. Face parte din complexul norilor moleculari Orion, care include nebuloase renumite precum Nebuloasa Cap de Cal și Nebuloasa Orion. Această imagine se concentrează pe inima întunecată și prăfuită a nebuloasei, care conține un grup de stele care este în mare parte invizibil. În apropiere (dar nu vizibilă în această imagine) se află steaua strălucitoare Alnitak, cea mai estică stea din centura lui Orion. Radiația lui Alnitak ionizează hidrogenul gazos al Nebuloasei Flăcării. Pe măsură ce gazul se răcește de la starea sa de energie superioară la o stare de energie inferioară, el emite energie sub formă de lumină, provocând strălucirea vizibilă în spatele firelor de praf agitate.
NASA, ESA și N. Da Rio (Universitatea din Virginia); Procesare: Gladys Kober (NASA/Universitatea Catolică din America)
Aceasta este o vedere compozită a razelor X și a gazului ionizat cald lângă centrul galactic. S-a adăugat o grafică a unui ventilator alb vertical translucid pentru a arăta axa suspectată a unui minijet din gaura neagră supermasivă din inima galaxiei. Caracteristicile portocalii sunt realizate din hidrogen gazos strălucitor. O astfel de caracteristică la vârful jetului este interpretată ca un nor de hidrogen lovit de jetul care se scurge. Jetul împrăștie norul în vroaie care curg spre nord. Observațiile cu raze X ale gazului supraîncălzit pot fi văzute în culorile verde și albastru mai jos, lângă gaura neagră. Aceste date indică faptul că gaura neagră adună ocazional stele sau nori de gaz și ejectează o parte din materialul supraîncălzit de-a lungul axei sale de rotație. NASA, ESA și Gerald Cecil (UNC-Chapel Hill); Procesarea imaginii: Joseph DePasquale (STScI)
Brațele spiralate ale galaxiei NGC 3318 se întind alene peste această imagine de la telescopul spațial Hubble NASA/ESA. Situată în constelația Vela, această galaxie spirală se află la aproximativ 115 ani lumină de Pământ.
Credit imagine: ESA/Hubble & NASA, European Southern Observatory (ESO), R.J. Foley; Mulțumiri: R. Colombari
Frumoasele brațe spiralate ale Galaxy NGC 5907 nu sunt vizibile în această imagine Hubble, deoarece le privim cu margini, ca marginea unei plăci. Din acest motiv, NGC 5907 este cunoscută și sub numele de galaxia „Knife Edge”.
Credit imagine: ESA/Hubble & NASA, R. de Jong; Mulțumiri: Judy Schmidt (Geckzilla)
Acest portret astronomic de la telescopul spațial Hubble NASA/ESA arată galaxia spirală maiestuoasă UGC 11537 văzută din lateral. Camera cu unghi larg 3 a lui Hubble a surprins brațele spiralate strâns înfăşurate în jurul inimii UGC 11537 la lungimi de undă în infraroșu și vizibile, dezvăluind atât benzile strălucitoare de stele, cât și norii întunecați de praf care se ondula prin galaxie. UGC 11537 este situat la 230 de milioane de ani lumină distanță în constelația Aquila, în apropierea planului Căii Lactee. Apropierea strânsă de banda stelare a Căii Lactee înseamnă că stelele din prim plan din propria noastră galaxie și-au pătruns în imagine - cele două stele proeminente din fața UGC 11537 sunt invadatori din interiorul Căii Lactee. În jurul acestor stele strălucitoare din prim plan se află vârfuri de difracție - artefacte de imagistică cauzate de interacțiunea luminii stelare cu structura internă a lui Hubble. Această imagine este dintr-o serie de observații menite să-i ajute pe astronomi să identifice găurile negre supermasive din galaxii îndepărtate. Combinația dintre observațiile ascuțite ale lui Hubble și datele de la telescoapele de la sol a permis astronomilor să creeze modele detaliate ale masei stelelor din aceste galaxii, care, la rândul lor, ajută la constrângerea masei găurilor negre supermasive. ESA/Hubble & NASA, A. Seth
